+40 720 481 847 office@scoalaanima.ro
Școala Anima - școală privată Sibiu
"Dacă ar fi să propovăduim cu adevărat pacea în această lume, ar trebui să începem de la copii."
Mahatma Gandhi
Școala primară Anima este autorizată ARACIP și inclusă în rețeaua școalară a Municipiului Sibiu.

Școala primară Anima Sibiu

Visăm la o lume în care

Copiii noștri cresc în armonie cu natura, cu ceilalţi copii și cu adulții din jurul lor.

Oamenii sunt echilibraţi, liberi, empatici, capabili de cooperare, plini de iubire faţă de semeni, toleranţi, cu încredere în ei și în ceilalţi.

Cunoașterea și competențele temeinice reprezintă valori centrale ale dezvoltării fiecărui profesionist.

Încrederea înlocuiește teama, cooperarea înlocuiește conflictul, iar învățarea nu este blocată de teama de eșec și de critică.

Copiii noștri pot crește conștienți de ei, de valoarea lor și de locul lor în univers.

Misiunea noastră

este de a dezvolta copii încrezători în forțele proprii, liberi, curajoși, empatici, plini de iubire și toleranţă, copii care părăsesc școala cu un bagaj de cunoștințe ce îi va ajuta să performeze în orice domeniu ar decide să își continue studiul, copii curioși, însetaţi de cunoaștere și dornici să înveţe în continuare.

Principiile care stau la baza școlii

Educație cu iubire

Educație cu iubire

Atunci când sunt iubiți, copiii înfloresc, prind încredere în ei, în forțele proprii, simt că ei contează și nu interesul părinților sau educatorilor ca ei să obțină anumite performanţe sau să se comporte într-un anumit fel și aceasta le oferă un sentiment al propriei valori.

Atunci când sunt iubiți, copiilor nu le este teamă că vor greși, că vor fi judecaţi pentru eșecuri, vor înțelege ușor că greșeala și eșecul fac parte din învățare și creștere și că reprezintă doar o etapă în drumul spre succes.

Dezvoltarea competențelor generale la copii, necesare în viață

Dezvoltarea competențelor generale necesare în viață

Scoala este locul în care formăm în primul rând oameni și în al doilea rând viitori profesioniști.

Cunoașterea este foarte importantă în drumul nostru prin viață, dar în egală măsură sunt importante și următoarele competenţe: comunicarea (să ascultăm și să transmitem informaţii), rezolvarea de probleme, menținerea unei stări pozitive, urmărirea unor obiective înalte, creativitatea, leadershipul.

Urmărim să dezvoltăm aceste competenţe în copii, corespunzător vârstei lor, ca fundaţie pentru construirea lor pe parcursul întregii vieți.

Utilizarea inteligenţelor multiple la copii

Utilizarea inteligenţelor multiple

În mod tradiţional, majoritatea sistemelor de învățământ și societatea au stimulat și au recunoscut două tipuri de inteligență: cea logico-matematică și cea verbal lingvistică, fără să recunoască importanța altor tipuri de inteligenţă, cum ar fi: cea muzicală, kinestezică, intrapersonală sau interpersonală.

Urmărim dezvoltarea tuturor celor 8 inteligențe și utilizarea lor în învățare: practic aceste inteligențe sunt atât ferestre prin care copiii primesc informaţia. și înțeleg lumea, cât și mod de exprimare, fiecare copil având o înclinaţie spre un anumit tip de inteligență

Menţinerea echilibrului între cei implicaţi în formarea copiilor

Menţinerea echilibrului între cei implicaţi în formarea copiilor

Un vechi proverb spune că "este nevoie de un sat ca să crești un copil".

Toţi adulţii suntem responsabili de creșterea și educarea noilor generaţii. Iubind toţi copiii ca și cum ar fi ai noștri, deși nu sunt cu toţii propriu zis ai noștri și înțelegând că, deși sunt ai noștri, ei nu ne aparţin nouă, ci sunt fiinţe autonome și independente, care au calea lor în viață, vom crea mediul în care ei să se dezvolte în siguranţă și să se manifeste liber.

Considerăm că e important să implicăm în educarea copiilor: profesorii școlii, părinţii și bunicii și comunitatea, creând astfel un cerc de siguranţă în jurul copiilor.

Școala cu bucurie

Bucurie

Anii de școală sunt ani care trebuie petrecuţi cu veselie și zambetul pe buze sau chiar hohote de râs, sunt ani care pot aduce bucuria unor realizări: depășirea unor obstacole, cunoaștere de sine, cunoaștere în general, descoperirea unor talente, contribuția la comunitate.

Credem că este important ca în școală, copiii să înveţe cum trebuie să se implice și să muncească pentru a atinge obiective pe care și le propun, să înțeleagă că obținerea unor rezultate depinde de interesul și implicarea lor.

Dar, ceea ce ne dorim este să creștem copii echilibrați, care să învețe cu bucurie și plăcere. De aceea nu încurajăm participarea la concursuri sau alte activități care presupun o recunoaștere externă, ci dorim să stimulăm bucuria de a învăța și descoperi, iar performanţa va veni ca o consecință.

Școala privată Anima Sibiu
© 2020 - 2024 Toate drepturile rezervate.
Politica de confidențialitate